Recordul
cursei a fost obținut de chiar un străbunic de-al lui Marcel, însuși Scorilo, considerat deja o semidivinitate a victoriilor glorioase. Bătrînii povestesc că
măgarul pe care Scorilo îl folosise la curse ar fi fost un măgar năzdrăvan, era
de un alb orbitor, avea aripi, un corn în frunte și putea să vorbească cu
stăpînul.
Oamenii răi ai timpului îl urau,îl invidiau și îi doreau moartea cu
orice preț...deși.. Scorilo era un om bun și-i ajutase pe consătenii lui de fiecare
dată. Îl invidiau poate și pentru că avea cea mai mare avere din sat, avea sute de hectare de păduri,
podgorii întinse de vii, lanuri de grîu
și o herghelie numeroasă de măgari, și mai important ,peste toate astea, mai
cîștigase și cam toate cursele de măgari care se organizau în acele vremuri.
Într-o noapte spăimoasă de august, chiar înaintea cursei, 2 săteni care aveau
un conflict mai vechi cu Scorilo din pricina unor pămînturi, și-au pus în gînd,
ca răzbunare, să-i schilodească măgarul înaripat. Acești 2 călăi ai simbolului,
acești profanatori ai legendelor vii ale satului, acești braconieri ai
mitologicului măgar înaripat, sau infiltrat în încăperea în care se afla măgarul
înaripat profitînd și de faptul că cei 3 paznici care păzeau imensul, revoltătorul
grajd construit de tînărul Scorilo, au adormit în schimbul turei de noapte. Era un
grajd din bronz masiv,construit pe trei etaje,prevăzut cu 2 lifturi și 2 nivele
subterane care duceau în cele 5 beciuri uriașe ale rafinatului moșier Scorilo.
Beciurile comunicau prin coridoare și galerii întortocheate cu alte refugii
subterane despre care sătenii doar auziseră, fără să știe însă ce ascundea
Scorilo acolo, în încăperile secrete din adîncul pămîntului.
Intrînd în acea sală, cei doi bandiți, au
rămas vreme de cîteva ceasuri încremeniți. Se frecau la ochi, își pișcau pielea
neîncrezîndu-se că ce au văzut acolo poate exista în realitate. Era o sală
imensă, pavată cu plăci masive de marmură neagră, iar pereții susținuți de
coloane groase de bronz, erau sculptați în basoreliefuri și simboluri preluate
parcă din mitologia egiptului antic. Dar ce era în celălalt capăt al sălii
întrecea orice imaginație halucinantă. În capătul sălii, se ridica deasupra
bolții marelui templu o statuie imensă, o himeră, un legendar centaur (jumătate măgar, jumătate
om) sculptat într-un bloc masiv de plutoniu, și care-și ridica giganticele
aripi de vultur, învelite în foiță fină de aur, spre înălțimile acelei săli. La
baza acestei neverosimile, extaziante statui se afla într-un staul din bronz, așternut cu pene pufoase de gîscă, adevărata himeră, măgarul înaripat. În jurul
acestui mitologic animal zburător se aflau vitrine uriașe din lemn de nuc și
sticlă de mercur lichid. Aici se aflau expuse numeroase medalii, trofee, diplome și
distincții cucerite de Scorilo și provenind de la toate cursele de măgari
cîștigate.
Problema mâinii luate după darea unui deget nu mai e valabilă când vecinul nici măcar calul nu ți-l vrea pentru el ci dispărut de tot.
RăspundețiȘtergereÎn tot cazul venerarea unui măgar sub forma unui mit este de prețuit. Consider că e practic original din punct de vedere aritistic că eu nu cunosc povești în acest sens.
Multă imaginație pentru ceva fantezist serios în devenire.Inspirația nu rămâne aici, pleacă și la cititor.
mulțumesc pt aprecieri, defapt toate aceste scrieri sunt umila mea contribuția literară. E o obligație morală a fiecărui cititor ca după ce primește atâtea resurse de literatura universală să contribuie și el cu ceva, cu cât poate, pentru continuitate...
RăspundețiȘtergere