luni, 24 noiembrie 2014

Marcel și întâlnirea orizontului de așteptare (ep.10)

Într-una din zile Marcel, în timp ce prepara un amestec de ciuperci halucinogene, frunze de plop si iarba gâştelui (planta cu puternice proprietati psihanaleptice ce se întalneste doar in climatul special al padurilor de plop din regiunea centrala a Moldovei) a văzut, mai mult din intâmplare, pe un perete din fundalul cămarei, acoperit de un strat gros de praf şi plase de păianjen, un imens tablou, mare cât o uşă și cu o ramă aurie strălucitoare . Era un portret al legendarului Scorilo, era reprezentat (aşa cum de altfel a şi rămas în memoria locului) călare pe un măgar alb înaripat, ridicând deasupra umerilor trofeul caştigat la o cursă de măgari. Atunci Marcel a avut o ciudată presimţire. Parcă îl cunoscuse, parcă îi aflase deja toată povestea. Marcel se apropie de tablou, şterge praful și îndepărtează pânza de păianjen. Admiră tabloul câteva minute întregi... acum pentu el era o certitudine, măgarul zburător, legenda străbunului Scorilo și toate poveștile pe care le auzise de la bătrânii satului căpătau acum sens, erau acum investite cu realitate ,făceau parte din enigmatica istorie a familiei lui. Privind îndelung tabloul vede că nu stă prins în perete, că după tablou peretele nu se mai continuă. Atunci îşi dă  seama că în spatele acestui tablou se afla de fapt o uşă (o uşă interzisă la care până  atunci nu avusese acces). Ridică tabloul ,îl dă la o parte iar apoi privește spre acea ușă. Ce era însă acolo întrecea orice imaginație fantezistă. Marcel rămase câteva  momente încremenit. Nu îi venea să creadă...uşa era de fapt alt tablou,era o uşă pictată, iar pe acea uşă era reprezentat chiar el, era Marcel închipuit ca ridicând un tablou imens cu portretul legendarului Scorilo, un tablou care deschidea intrarea spre ușa pictată a unui coridor subteran secret. Atunci Marcel şi-a dat seama. Cineva plănuise totul, toate mişcările lui faceau parte parcă din planul unei fiinţe superioare...Cu siguranță era ceva supraomenesc...Poate că Scorilo nu era doar un viteaz al vremurilor, poate era un zeu. poate era o entitate stranie venită dintr-un alt univers...Un fior rece ca un tremur înghețat străbătuse odată cu acest gând viscerele lui Marcel. Se simțea prea mic în fața unor mistere atât de covârșitoare...

 din seria MARCEL ȘI MĂGARII 

 Episodul 11 APARE peste câteva zile 



joi, 13 noiembrie 2014

Cititorul Semizeu (ep. 2)

   O pădure de castani uriaşi, castane gigantice care cad de la mare înălţime. Tu singur în mijlocul acestui decor neaşteptat încercând să gaseşti maneta , butoanele, robinetul care reglează intensitatea vântului. Nu e tocmai cel mai plăcut scenariu dar e un început promiţător. Găseşti până la urmă robinetul, era ascuns chiar sub picioarele tale, sub un strat gros de castane si frunze uscate. Ai reglat intensitatea vântului, acum observi pe panoul de comandă multe alte butoane si clape, robinete si pedale a căror funcţie încă nici nu o banueşti, dar, în tine se stârneşte de o data o nestăpânită curiozitate de a vedea fiecare ce alte şi alte comenzi mai execută. Te simţi în faţa acelui panou de comandă ca un zeu proaspăt investit care nu-şi cunoaşte încă superputerile. Decizi sub impulsul unei dorinţe greu de înfrânat să le afli rostul acelor funcţii. Vezi lângă robinet o manetă care dupa simbolurile inscripţionate gandeşti ca ar regla temperatura vântului. Setezi cu două unitați mai sus  dar, de data asta, nu se mai întampla nimic. Vântul rămâne la fel de rece. Dupa un scurt interval de timp însă auzi un scârţâit teribil şi observi în apropiere deschizându-se trapa unui buncăr secret subteran...


 Episodul 3: APARE peste câteva zile 

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Marcel, între mântuire și subzistență (ep. 9)

 
Totul era pierdut, toată munca, toate investițiile, toate planurile lor de îmbogățire erau acum praf și pulbere, erau scrum aruncat pe apa sâmbetei. Și cât a crezut Marcel în afacerea  asta, cât a sperat să-l scoată din sărăcie și din mizerie.. Pentru el nu era doar un plan, doar o investiție, pentru el erau ca niște aripi care urmau al înălța din iadul sărăciei și al muncilor de subzistență ale gâștenilor. Dar mîntuirea, grațierea nu îl așteptau de partea cealaltă a prăpastiei care desparte iadul gâștenilor de adevărata existență, de traiul decent, de normalitatea în care noi toți trăim dar care pentru Marcel însemna raiul, traiul ceresc, viața în paradis. Viața lui Marcel devenise de mult realitatea acelui sarcastic banc austriac:cineva spunea „azi i-am făcut o mare bucurie câinelui meu  -Ce bucurie?  Păi l-am bătut bine, ce să mai, l-am bătut vreo zece minute în continuu și apoi m-am oprit   -Păi și ce bucurie e asta?   -Păi să-l fi văzut ce bucuros era când m-am oprit.” Eii.. cam la fel se juca și soarta cu Marcel. O să-mi reproșați că prea exagerez, să vă argumentez atunci de ce am dreptate. Să urmărim atent deci cât a investit Marcel în aceste planuri de reabilitare a condiției lui sociale:
  Pentru a scăpa de această grea moștenire, adevărată moștenire negativă (negativa ca o creștere economică a României) Marcel transformase grajdiul în care străbunicul său crescuse prima pereche de măgari din sat (un fel de Adam și Eva ai măgarilor din Gâșteni) în linie de fabricare a drogului supranumit de turiști ~iarba de Gâșteni~.
   Lucrau in acea uzina a viselor, necontenit, Marcel împreuna cu toți frații și surorile lui dar și Viorel și mulți alți băieți din sat.  Erau atât de conștiincioși și exigenți în ceea ce privește calitatea si conținutul amestecului de plante halucinogene că de multe ori lucrau și duminica.  Până și baieții care păzeau turma de măgari de pe deal își abandonasera slujba pentru a lucra in atelierul viselor alături de Marcel.
   Pe vremea lui Marcel managementul drogurilor în satul Gașteni aproape că atinsese perfecțiunea. Băieții lucrau câmpul cu cele mai optime unelte și utilaje iar fetele împachetau de zor aurul verde al satului în foiță fină de staniol...

 DIN SERIA MARCEL ȘI MĂGARII 

 Nu pierdeți PENULTIMUL EPISOD  Apare peste câteva zile 

luni, 3 noiembrie 2014

Călcând pe Castane (ep. 1 din seria Cititorul Semizeu)

Încă mai e toamnă... dar asta e cu totul și cu totul altă istorie. Altceva vreau eu să vă explic. Uite ce este cititor istovit, să zicem că e toamnă, deși chiar așa este... Ei bine acum să vă imaginați că sunteți într-o pădure de castani uriași. Sunt multe castane pe jos, multe încă se mai țin pe creangă. Vântul începe să sufle cu forță. Cad castanele, încerci să le eviți dar nu ai cum, sunt prea multe. Ce faci? E simplu. Oprești vântul sau îl dai mai încet. O să-mi spuneți că așa ceva nu este posibil. Dar ați uitat unde ne aflăm. Într-o pădure de castani gigantici. Ei bine vă întreb eu: Cum ați ajuns aici? nimeni nu știe?..Eu v-am adus. De unde știți că pădurea cu castani chiar există? Știți asta pentru că am stabilit-o ca pe o condiție inițială, ca pe un teren pe care să se desfășoare planul imaginativ al acestui fragment de istorie. Ori dacă acestea sunt datele problemei, dacă acesta este planul stabilit, de ce să nu poți opri acest vânt? Cititor contrariat... de ce să nu poți zbura cu aripi de foc deasupra norilor? de ce să nu respiri aur topit? de ce să nu... Acum că am stabilit că urmează să  dai vântul mai încet ca să eviți castanele gigantice care cad de la înălțime hai să continuăm acest drum al nostru. Acest drum în care eu cititorule mă folosesc de tine ca personaj principal și atotputernic, ca protagonist indiscutabil al acestei călătorii inițiatice, adevărată călătorie în necunoscut. O mare rugăminte mai am la tine, personaj împuternicit în această călătorie: Să nu părăsești acum, când este prematur și când încă nu am reușit să cultiv în tine acele calități de care vei avea nevoie atât în călătoria asta cât și în călătoria care este chiar viața ta de fiecare zi. Așteaptă deci și vezi ce o să mai faci chiar tu în continuare și sigur o să-mi mulțumești mai târziu, pentru că... te-am adus la înălțimea de la care chiar viața ta pare o înșiruire minusculă de evenimente irelevante. Pentru că față de adevăratul sens al existenței, pe care începi ușor și anevoios al percepe, viața ta de până acum este doar un amănunt neglijabil, la fel cum neglijabilă este coaja unei semințe sau sâmburele unei cireșe sau osul dintr-o friptură. Pentru că această carcasă, această coajă de sămânță, care este chiar viața ta, urmează să fie umplută cu adevăratul ei conținut, cu adevăratul miez al existenței terestre. Locuim așadar în casa propriului corp așa cum rechinul înoată în apele propriului ocean. Pentru că ce este altceva corpul nostru decât un ocean de sânge, limfă și lichid cefalorahidian? Un ocean învolburat de furtuna neguroasă a hormonilor endocrini, de apele tulburi ale conexiunilor neuronale, de valurile spumegânde ale secrețiilor viscerale dar, în definitiv, tot un ocean și aici vroiam să ajung cu demonstrația.


 EXPEDIȚIA TA CONTINUĂ. episodul 2 APARE peste câteva zile