luni, 3 noiembrie 2014

Călcând pe Castane (ep. 1 din seria Cititorul Semizeu)

Încă mai e toamnă... dar asta e cu totul și cu totul altă istorie. Altceva vreau eu să vă explic. Uite ce este cititor istovit, să zicem că e toamnă, deși chiar așa este... Ei bine acum să vă imaginați că sunteți într-o pădure de castani uriași. Sunt multe castane pe jos, multe încă se mai țin pe creangă. Vântul începe să sufle cu forță. Cad castanele, încerci să le eviți dar nu ai cum, sunt prea multe. Ce faci? E simplu. Oprești vântul sau îl dai mai încet. O să-mi spuneți că așa ceva nu este posibil. Dar ați uitat unde ne aflăm. Într-o pădure de castani gigantici. Ei bine vă întreb eu: Cum ați ajuns aici? nimeni nu știe?..Eu v-am adus. De unde știți că pădurea cu castani chiar există? Știți asta pentru că am stabilit-o ca pe o condiție inițială, ca pe un teren pe care să se desfășoare planul imaginativ al acestui fragment de istorie. Ori dacă acestea sunt datele problemei, dacă acesta este planul stabilit, de ce să nu poți opri acest vânt? Cititor contrariat... de ce să nu poți zbura cu aripi de foc deasupra norilor? de ce să nu respiri aur topit? de ce să nu... Acum că am stabilit că urmează să  dai vântul mai încet ca să eviți castanele gigantice care cad de la înălțime hai să continuăm acest drum al nostru. Acest drum în care eu cititorule mă folosesc de tine ca personaj principal și atotputernic, ca protagonist indiscutabil al acestei călătorii inițiatice, adevărată călătorie în necunoscut. O mare rugăminte mai am la tine, personaj împuternicit în această călătorie: Să nu părăsești acum, când este prematur și când încă nu am reușit să cultiv în tine acele calități de care vei avea nevoie atât în călătoria asta cât și în călătoria care este chiar viața ta de fiecare zi. Așteaptă deci și vezi ce o să mai faci chiar tu în continuare și sigur o să-mi mulțumești mai târziu, pentru că... te-am adus la înălțimea de la care chiar viața ta pare o înșiruire minusculă de evenimente irelevante. Pentru că față de adevăratul sens al existenței, pe care începi ușor și anevoios al percepe, viața ta de până acum este doar un amănunt neglijabil, la fel cum neglijabilă este coaja unei semințe sau sâmburele unei cireșe sau osul dintr-o friptură. Pentru că această carcasă, această coajă de sămânță, care este chiar viața ta, urmează să fie umplută cu adevăratul ei conținut, cu adevăratul miez al existenței terestre. Locuim așadar în casa propriului corp așa cum rechinul înoată în apele propriului ocean. Pentru că ce este altceva corpul nostru decât un ocean de sânge, limfă și lichid cefalorahidian? Un ocean învolburat de furtuna neguroasă a hormonilor endocrini, de apele tulburi ale conexiunilor neuronale, de valurile spumegânde ale secrețiilor viscerale dar, în definitiv, tot un ocean și aici vroiam să ajung cu demonstrația.


 EXPEDIȚIA TA CONTINUĂ. episodul 2 APARE peste câteva zile 

2 comentarii:

  1. Ar fi interesant să faci o povestire în care chiar cititorul participă dar fără ai spune că tu îl duci pe un anume drum și nici să i se reamintească prea des că de fapt cineva sau ceva îl manipulează.
    Că așa cum stau lucrurile acum e o chestiune generală, un fel de politică maidaneză.

    RăspundețiȘtergere
  2. O să încerc și efectul ăsta, e adevărat momentan citorul pare lipsit de decizie și autonomie, pare manipulat sau chiar posedat de gândirea autorului, însă pe măsură ce călătoria avansează cititorul urmează ași câștiga autonomia și o să pară că doar el controlează direcția acestei povestiri.Ăsta ar fi planul, voi tenta pt un efect de cedare de suveraanitate ,de transfer de autonomie spre cititor.

    RăspundețiȘtergere