Marcel provenea dintr-o familie săracă. Era atît de săracă că nu-și permitea nici măcar să-și cumpere propriul măgar, așa cum mai toți țăranii din acel sat aveau. Însă la fel ca toți ceilalți țărani din satul Gîșteni și familia lui Marcel avea antenă parabolică. Acum e adevarat și sărăcia îi împingea uneori, și asta și pt că nu aveau încă un lighean în curte, să scoată antena de pe stîlp și să se spele pe cap sau să frămînte pîinea pe tăblia acesteia.
Se născuse deja cu un dezavantaj teribil pentru că măgarul, pentru satul Gîșteni, însemna totul așa cum pentru cercetători știința înseamnă totul sau așa cum pentru păstor turma înseamnă totul. Și cît de mult își dorea și el să aibă propriul lui măgar... Era visul lui de mic copil. Așa cum alți copii își doreau o bicicletă sau un PlayStation, ei bine așa își dorea și Marcel un măgar. Suferea enorm, ajunsese să aibă pînă și obsesii și complexe de inferioritate față de copiii din sat care aveau un măgar în gospodărie.
Un măgar ar fi schimbat totul, ar fi realiniat destinul lui pe un parcurs firesc, i-ar fi redat lui Marcel orgoliul și mîndria de țăran romîn, i-ar fi redat sufletului său aripile amputate de această tragică nedreptate a soartei, acest dezechilibru al ființei cauzat de absența măgarului.
Fac deci apel la toți cititorii acestui articol de a dona cîte puțin din soarta lor mai bună și mai generoasă acestui suflet cumplit nedreptățit. Donațiile de soartă se vor face în contul sufletului acestui Marcel prin intermediul și cu sprijinul BĂNCII NAȚIONALE A DESTINULUI ROMÂNESC.
Acțiune inițiată de Guvernul Destinului Românesc
Suntem recunoscători de asemeni Uniunii Europene pentru fondurile nerambursabile de Destin European acordate României care fac posibilă această campanie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu