„...aveam un coleg care, înainte de a deveni „logician” fusese croitor la APACA(...) avea structura
unui jucător de rugby din linia a IIIa ,mâinile uriașe,capul masiv în formă de
pară, ochii mici, călcătura lată. Ajuns într-o zi la institut, ne povestește
cum acasă tocmai terminase de mîncat o cratiță mare de varză cu carne, direct
din cratiță și mușcînd dintr-o franzelă, totul sub ochii unui vecin care l-a
privit pe tot parcursul mesei, fascinat, dintr-un coridor comun...
Altă dată, într-o dimineață brumoasă de toamnă, a venit la
institut cu o sticlă de must din care ne-a oferit cîte un păhărel îmbiindu-și mai ales colegele să bea, pentru
că era „bun și dulce”. Apoi ne-a povestit cum făcuse mustul. În seara
precedentă, strugurii, care umpluseră cada de baie, fusese călcați în pcioare
(oarecum ,îmi imaginam eu, în stilul în care Odiseu și tovarășii săi tropăie
strugurii în peștera lui Polifem pentru a-l îmbăta pe ciclop). Curînd s-a
dovedit însă că strugurii, al cărui must tocmai îl băuserăm, fuseseră prelucrați
astfel: Logicianul nostru și soția sa
(purtînd numele suav de candida) se dezbrăcaseră goi-pușcă, se urcaseră în cadă
și, la un moment dat, inspirați de ritualul bahic pe care îl resuscitau într-un
apartament de bloc din Militari, trăiseră, scăldați pe jumătate în must, o
toridă scenă de amor pe patul de struguri din cadă. Două-trei doamne care
ascultau povestea cu paharul gol în mînă, au părăsit biroul în grabă cu batista
la gură.”
Gabriel Liiceanu, Ușa Interzisă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu