Zmeul Buhos de Pădure

Ilustrație de Tudor Bănuș

   În ascunzișul ultim al pădurilor de molid, în intimitatea neprihănită a munților nesfârșiți, își ducea zilele o stranie arătare a naturii. Era chiar Zmeul Buhos de Pădure.  Cercetătorii datează prima apariție a acestei neverosimile creaturi ca fiind acum aproximativ 26 de ani în Carpații Păduroși și o atribuie unor mutații genetice apărute intr-o cireadă de bivoli sălbatici. Mutațiile au survenit ca urmare a catastrofalei explozii nucleare de la Cernobâl și a deșeurilor radioactive care au fost deversate în izvoarele din zonă. Zmeul Buhos de Pădure se hrănește doar cu cadavre aflate intr-o stare avansată de descompunere. Prin rolul său de sanitar al pădurii este un adevărat binefăcător al naturii dar poate deveni și cel mai cumplit dăunător. Pentru că... dacă nu gasește suficiente cadavre cât să-i astâmpere pofta de hoituri  incepe să ucidă toate vietățile care îi apar în cale. Apoi mortăciunile sunt inșirate undeva la soare pentru a  le accelera procesul de descompunere și abia apoi consumate. Specia are o reproducere sexuată exercitată prin intermediul polenului și a sporilor produși de  niște glande situate in spatele cornetelor nazale inferioare. Se înmulțesc cu ajutorul viespiilor si al insectelor coprofage care le intră în nas atrase de mirosul dulceag de hoit, extrag polenul din spatele cornetelor nazale și îl răspândesc din zmeu in zmeu până când acele grăuncioare de polen ajung la o femelă zmeu compatibilă. Dacă polenul ajunge la o femelă incompatibilă atunci produsul de concepție este neviabil iar femela avortează spontan. Zmeul îsi potolește setea numai cu apă limpede de izvor si omoară orice vietate indrăznește să-i tulbure apa. Trăiește circa 60 de ani și se adăpostește în vizuini subterane. Pe timp de iarnă îngheață odată cu primul ger și rămîne așa înghețat pînă se incălzește din nou vremea, moment în care iși repornește toate funcțiile vitale și pornește în căutare de hoituri, mortăciuni și apă limpede de izvor.