Am venit de la un duș, exact acum, știu că nu interesează pe nimeni dar pe mine m-a fascinat, să vă spun ce: vedeam cum toată apa care curgea de la duș se scurgea de pe mine si intra în canalizare, cum ieșea din circuitul ei și cum era evacuată. Mă gândeam atunci... oare nu în același timp se scurge și viața din mine, întocmai ca nisipul dintr-o clepsidră și întocmai ca apa de la duș în circuitul instalațiilor ei. Poate că da dar pentru apa care se scurge în canalizare nu am nici un regret. Dar timpul pe care îl irosesc de parcă nu ar fi al meu, parcă ar fi al altora și parcă aș avea nesfîrșite resurse de astfel de timp. Da! ce trebuie să facem este să luptăm împotriva acestei amnezii. Parcă nu mai știm ce suntem și ce avem de făcut. Neavînd conștiența scopului ne irosim vremea în avalanșele momentului, în bifurcațiile inutile ale unui prezent fără o direcție intenționată.
AM= cuvînt care exprimă posesia. Dar despre posesia timpului? Pot eu să cuprind, să direcționez și să ordonez acest timp? sau dimpotrivă, el mă cuprinde și mă posedă, mă consumă și îmi parazitează organismul până la ultima lui picătură de suflare.
Apa care curge măcar o utilitate să aibă. Să plece cu mizeria cuiva sau de pe ceva. Cursul în gol nu afectează apa căci e un circuit natural dar și costul irosirii ei va veni cu alt cost fie el doar temporal și/sau bănesc.
RăspundețiȘtergere