Argument
Pt că tot
timpul trebuie să fii preocupat de ceva ,pt că mintea trebuie în permanență să
aibă un subiect de gîndit și pt că nu poți să știi la ce mă gîndesc eu acum, a luat start această călătorie spre interior care se
vrea a fi o rubrică ce reflectă din diversele unghiuri ale interiorului aspecte
care preocupă gîndirea.
Surse pentru descompunerea
realitatii si coagularea răului în mecanismele dezumanizării
Aderența la o
anumita doctrină fondată timpuriu într-un mediu apropiat (cel mai adesea
familie sau cerc de prieteni ) în asociere cu un anumit grad de rigiditate a
orgoliului si de inflamare a eului se pot materializa intr-o potentare a
tendinței de intoleranță pentru ce vine în contradicție
doctrinară pînă la perceperea respingerii și a dezaprobării ca imperios
necesară.
Se observă o creștere progresivă a radicalismului cu care
se recurge la combaterea unor opinii sau chiar persoane în funcție de obiectul
care se cere respins.
În cazul
persoanelor care au devenit obiectul
dezumanizării și demonizării în
mintea fanaticului , se poate sesiza că această crestere progresivă a radicalismului cu care sunt combătuți se
poate raporta la ritmul progresiv de augumentare a unei frici (temeri) ce duce la descompunerea
subiectului real si la reclădirea
elementelor realului pe schemele modului de percepere a răului absolut.
Despre psihologia regretului așa cum o văd eu
E util regretul?
Eu
zic că da ,că e un soi de feedback întotdeauna negativ care te limitează sa-ți
mai repeți greșelile, un sistem de alarmă care-ți semnalează că ai greșit și te
aduce în starea de conștientizare a greșelii plasându-ți în același timp
întreaga răspundere pentru eșec.
Regretul e un reflex de apărare. Dacă un câine se înţeapă într-un gard ghimpat, data viitoare prin intermediul memoriei e posibil să nu se mai înţepe în altul asemănător (deobicei niciodată în acelaşi, forţat doar sau prin lapsus). Orice reţinere ulterioară devine un fel de frică. Raţionamentul e inutil deoarece accidentele pot fi constructive.
RăspundețiȘtergere