(Din nou despre ce ne chinuie mai mult și fără-ncetare, despre ce nu ne place să recunoaștem că e parte din noi, despre prostie)
Capitolul 1- Introducere în temă
De ce să nu încep cu un exemplu personal de prostie?
Așa cum vă spuneam mai devreme.. eram la ora de sport, jucam baschet, dar nu asta e important. Important e că am comis o gafă. Sigur acuma eu, ca să nu recunosc că e din vina mea, am zis: că știți domn profesor, că e din cauza inerției, că n-am avut timp să reacționez. Dar profu a oprit meciul, a venit între noi toți și a zis așa : ”Ridică mîna și recunoaște că ești prost”, apoi a continuat: ”că de ce trebuie să mă eschivez, că să vezi, că nu e vina mea, că eu n-am greșit, că vezi poate a venit cineva să greșească pt mine, poate că eu nu fac greșeli,poate că eu am om care greșește pt mine și pe care să tot dau vina”
Ei, acum, după acest exemplu luminos de prostie, să revenim la o problemă foarte serioasă, la problema prostiei negate, a prostiei nerecunoscute.
Cel mai mare noroc al omului este că, din cînd în cînd, își dă seama cît de prost este. În felul ăsta poate uneori să mai și remedieze ceva. De multe ori însă nu poate repara mare lucru dar măcar este adus în situația de a conștientiza cît de dăunătoare este prostia săvârșită, și cît de bine era să nu facă așa mare gafă. Pt că doar atunci cînd ești bolnav conștientizezi cît de bine era dacă nu te înbolnăveai. Tot așa, bine e să fii tot timpul puternic în judecata ta și să nu cazi în slăbiciunea prostiei.
Și dacă ai căzut ?
Dacă ești bolnav în judecata ta?
Ce poți să faci atunci?
Atunci îți trebuie forța să recunoști că ce ai făcut = greșeală și că ea e semn de gîndire strîmbă, dar și că această gîndire păguboasă se poate îndrepta, căci nu te poți trata dacă nu-ți dai seama că ești bolnav și nu știi de anume ce boală suferi.
Să nu încerci atunci să-ți explici ție sau altcuiva că de fapt ai o scuză, că nu e vina ta ,că nu prea ai dormit în ultimele zile sau mai știu eu ce alt motiv care să-ți mascheze prostia. Scriu asta pt că mulți încearcă să se consoleze, ba chiar să se convingă pe ei, că de fapt nu sunt chiar așa de proști cum au demonstrat,că a fost un mare ghinion.
Că nu știu de ce maladie a spiritului sufăr e una, dar poate mai grav e că nu doresc consultul nimănui, nu doresc să aflu părerea (sinceră poate) a unui prieten, și nici nu concep măcar ca asupra judecății mele să planeze suspiciunea unor semne de boală. Cu alte cuvinte dacă părerea unui prieten spune ceva rău despre mine, nu vreau să o aflu pt că n-are cum să fie adevărată.
.Capitolul 2 apare săptămîna viitoare.
Greşeala uneori este conştientizată după efectuarea acesteia. Îţi intră noţiunea de prostie în creier fie conştientizând prin sine fie auzind de la altcineva. Problema e că dacă nu conştintizezi tu părerea din jur nu prea are success în a te convinge în continuare.
RăspundețiȘtergereTotuşi prin absurditatea inconştientului, fiind obosit spre exemplu, un organism îşi va îndrepta rezervele spre instinctul supravieţuirii proprii (nu e chiar pleonasm) aşa încât realizarea unei greşeli va veni într-un timp târziu (alcoolici) sau deloc (luam În considerare tot alcoolici). Acum dacă organismul mai are suficienţi neuroni să conştientizeze mai mult decât o râmă prostia în care se scaldă şi cu care stropeşte şi pe alţii nu putem ştii înainte să conştientizăm ce/dacă conştientizează subiectul în studiu.