Rubrica: De prin cărți + fragmente care mi-au rămas în minte

1.) Din Orbitor, Aripa Stîngă (Mircea Cărtărescu) :

     „Trecutul este totul, viitorul este nimic, nu există alt sens al timpului. Trăim
pe-o bucăţică de calcar din scleroza în plăci a cosmosului.”

   „Sîntem animale nostalgice, abjecţie organizată geometric, de parcă genitorul
nostru ar fi scuipat în cupa unui crin şi noi ne-am fi alcătuit acolo, din flegmă şi
parfum.”

     „Cu toţii avem memoria trecutului, dar cîţi dintre noi ne putem aminti viitorul?Şi totuşi
stăm între trecut şi viitor ca un corp vermiform de fluture între cele două aripi ale
sale. Pe una o putem folosi la zbor, căci ne-am trimis filamentele nervoase pînă
către marginile ei; cealaltă ne este necunoscută, de parcă ne-ar lipsi ochiul din
partea dinspre ea. Dar cum putem zbura cu o singură aripă?....Vedem ţinta
noastră în oglindă, în iluzie, dar prin asta ştim că ea totuşi există undeva în realitate.
Orbirea noastră faţă de viitor se aseamănă cu agnozia corporală a unor
bolnavi: pentru ei, pur şi simplu a dispărut jumătatea dreaptă (sau stingă) a lumii,
cu tot cu jumătatea respectivă a corpului lor. Acolo nu există nici măcar nimic
pentru ei, e ca tăcerea absolută a surzilor din naştere, în lipsa oricărei noţiuni sau
intuiţii a zgomotului.”

     „Că sîntem larve ale unei fiinţe astrale ne-o arată trunchiul nostru cerebrospinal.
Cu măduva spinării ca rădăcină şi cu cele două emisfere cerebrale din
ţeastă ca două cotiledoane cărnoase, el seamănă perfect cu o plăntuţă în primele
stadii de după-ncolţire. Carnea e pămîntul în care a fost sădită şi pe care-l va
epuiza de resurse, creierul va fi şi el consumat şi se va zbîrci ca miezul de nucă
într-un fruct sec, iar din mijlocul lui vor izbucni, fragede şi luminoase, cele două
frunzuliţe, aripi ale sufletului, aripi ale duhului, care vor părăsi răsadniţa acestei
lumi pentru ca, îmbrăcate în slava unui corp ceresc, să fie plantate pe un pămînt
nou, sub un cer nou.”

     „Aş fi putut fi o ciupercă provocînd o
candidoză bucală vreunui cîine vagabond, sau naiba mai ştie ce, orice. Nu numai
fără conştiinţă, dar şi fără conştientă, pînă şi fără senzaţii. Doamne, cît de oribil o
fi să trăieşti fără senzaţii? Să ai şansa dumnezeiască să apari în lume şi să nu poţi
fi-n lume decît o bucată de iască pe un trunchi de brad, sau un oxiur mîzgălit de
fecale într-un rect care pentru tine este tot universul. Şi aici mă apucă nebunia,
aici sar cu totul din pat şi umblu prin casă cu capu-n palme, mormăind repede
ceva, doar ca să nu mă mai aud gîndind. Pentru că mintea mea limpezită brusc şi
perversă îmi spune continuu că asta şi sînt, că sînt cu adevărat un oxiur şi că
lumea e cu adevărat un anus scîrbos şi că n-o să ştiu niciodată cum e adevăratul
univers, adevărata conştiinţă, adevărata lumină, faţă de care ce e aici e o cloacă.
Mintea mea-mi spune că nu-s decît o mocirlă de carne, vene şi artere, zgîrciuri şi
mucus, şi că ea însăşi nu-i decît o mizerabilă conştientă, abia capabilă să-nţeleagă
propria ei mizerie.”

    „Aveam să exist
într-o istorie, chiar dacă nu a mea, avea să mi se dea coerenţă şi demnitate într-o
lume, fie ea şi cea mai iluzorie dintre lumi. Căci realitatea ţi-o dă povestea, nu
substanţa. Poţi fi cioplit în piatră şi să nu exişti, pierdut undeva între nesfîrşite
dune, dar dacă eşti o fantomă-ntr-un vis, tocmai lumina mare a visului te
justifică, te clădeşte. Şi acolo, în povestea-ncîlcită din mintea vreunui adormit, eşti
mai adevărat decît un miliard de lumi locuite.”

Ghidul prostului care-și tratează prostia

   

(Din nou despre ce ne chinuie mai mult și fără-ncetare, despre ce nu ne place să recunoaștem că e parte din noi, despre prostie)

 Capitolul 1- Introducere în temă

    De ce să nu încep cu un exemplu personal de prostie?

Așa cum vă spuneam mai devreme.. eram la ora de sport, jucam baschet, dar nu asta e important. Important e că am comis o gafă. Sigur acuma eu, ca să nu recunosc că e din vina mea, am zis: că știți domn profesor, că e din cauza inerției, că n-am avut timp să reacționez. Dar profu a oprit meciul, a venit între noi toți și a zis așa : ”Ridică mîna și recunoaște că ești prost”, apoi a continuat: ”că de ce trebuie să mă eschivez, că să vezi, că nu e vina mea, că eu n-am greșit, că vezi poate a venit cineva să greșească pt mine, poate că eu nu fac greșeli,poate că eu am om care greșește pt mine și pe care să tot dau vina”

    Ei, acum, după acest exemplu luminos de prostie, să revenim la o problemă foarte serioasă, la problema prostiei negate, a prostiei nerecunoscute.

   Cel mai mare noroc al omului este că, din cînd în cînd, își dă seama cît de prost este. În felul ăsta poate uneori să mai și remedieze ceva. De multe ori însă nu poate repara mare lucru dar măcar este adus în situația de a conștientiza cît de dăunătoare este prostia săvârșită, și cît de bine era să nu facă așa mare gafă. Pt că doar atunci cînd ești bolnav conștientizezi cît de bine era dacă nu te înbolnăveai. Tot așa, bine e să fii tot timpul puternic în judecata ta și să nu cazi în slăbiciunea prostiei.

  Și dacă ai căzut ?

  Dacă ești bolnav în judecata ta?

  Ce poți să faci atunci?

Atunci îți trebuie forța să recunoști că ce ai făcut = greșeală și că ea e semn de gîndire strîmbă, dar și că această gîndire păguboasă se poate îndrepta, căci nu te poți trata dacă nu-ți dai seama că ești bolnav și nu știi de anume ce boală suferi.

   Să nu încerci atunci să-ți explici ție sau altcuiva că de fapt ai o scuză, că nu e vina ta ,că nu prea ai dormit în ultimele zile sau mai știu eu ce alt motiv care să-ți mascheze prostia. Scriu asta pt că mulți încearcă să se consoleze, ba chiar să se convingă pe ei, că de fapt  nu sunt chiar așa de proști cum au demonstrat,că a fost un mare ghinion.

   Că nu știu de ce maladie a spiritului sufăr e una, dar poate mai grav e că nu doresc consultul nimănui, nu doresc să aflu părerea (sinceră poate) a unui prieten, și nici nu concep măcar ca asupra judecății mele să planeze suspiciunea unor semne de boală. Cu alte cuvinte dacă părerea unui prieten spune ceva rău despre mine, nu vreau să o aflu pt că n-are cum să fie adevărată.

 
.Capitolul 2 apare săptămîna viitoare.