Mare atenție frați români, avem de discutat o problemă extrem de serioasă. Poate nu numai o dată ați simțit (cred și voi) nevoia să exprimați o frustrare, o nemulțumire, să spuneți tare ce nu vă convine, să numiți lucrurile care vă indispun. Eu nu am nimic împotrivă, e firesc ca omul să-și verse năduful, să-și elibereze tensiunea nervoasă și surplusul de agresivitate. Cu toate acestea parcă în ultima perioadă, mai mult ca oricând, ne confruntăm cu un fenomen social foarte caraghios. Mă refer la exprimarea în mediul artificial al rețelelor de socializare. Oare e normal să împarți toate frustrările tale cu prietenii tăi? vorbim aici de o decență a exprimării într-un spațiu public chiar dacă e virtual. E normal să ieși pe scara blocului și să îi bombardezi pe vecinii tăi (de exemplu) cu toate nemulțumirile tale legate de faptul (să zicem) că: „de ce bărbații doresc doar femei frumoase și nu urâte, deși uneori femeile urâte sunt mai inteligente și mai bune la suflet?”sau dimpotrivă cu toate trăirile și sentimentele pe care le resimți pentru cineva. Oare e normal să ieși pe stradă și să-i agasezi pe trecători cu genul ăsta de subiecte. Eu nu cred că e, iar dacă în spațiu public al cartierului tău, în colectivul alături de care lucrezi sau vecinilor tăi de bloc nu le lansezi astfel de frustrări personale sau așa gânduri intime și declarații emoționante, atunci, de ce?.. în spațiul public al rețelelor de socializare găsești că e potrivit să o faci. De ce e bine să știe toată lumea ce emoții trăiești tu? Dacă îi soliciți pe acești exhibiționiști ai mediilor virtuale de socializare cu aceste întrebări probabil o să-ți răspundă cu un: „Dacă nu-ți place nu te uita, nu te obligă nimeni să citești.” Au dreptate aici și recunosc asta. Problema este însă una de nuanță...Sincer vă spun, pentru mine sunt importante trăirile mele, experiențele mele și nu știu dacă asta mă face egoist dar trăirile exteriorizate în public ale prietenilor mei nu mă impresionează deloc. Gândesc despre mine că ar fi caraghios să exprim tot ce simt pe blog sau pe Facebook, aș fi un fel de GEOANĂ repetând la nesfârșit replici de tipul: ”Mihaela!.. dragostea mea!”. Aș fi penibil și îmi dau seama că, chiar dacă pentru mine reprezintă foarte mult, pentru public ar fi doar o exteriorizare nefirească a unor trăiri personale. Nimic altceva decât niște spectaculoase spârcâieli intergalactice.
din seria: Ghidul Prostului
