Marcel și întâlnirea orizontului de așteptare (ep.10)

Într-una din zile Marcel, în timp ce prepara un amestec de ciuperci halucinogene, frunze de plop si iarba gâştelui (planta cu puternice proprietati psihanaleptice ce se întalneste doar in climatul special al padurilor de plop din regiunea centrala a Moldovei) a văzut, mai mult din intâmplare, pe un perete din fundalul cămarei, acoperit de un strat gros de praf şi plase de păianjen, un imens tablou, mare cât o uşă și cu o ramă aurie strălucitoare . Era un portret al legendarului Scorilo, era reprezentat (aşa cum de altfel a şi rămas în memoria locului) călare pe un măgar alb înaripat, ridicând deasupra umerilor trofeul caştigat la o cursă de măgari. Atunci Marcel a avut o ciudată presimţire. Parcă îl cunoscuse, parcă îi aflase deja toată povestea. Marcel se apropie de tablou, şterge praful și îndepărtează pânza de păianjen. Admiră tabloul câteva minute întregi... acum pentu el era o certitudine, măgarul zburător, legenda străbunului Scorilo și toate poveștile pe care le auzise de la bătrânii satului căpătau acum sens, erau acum investite cu realitate ,făceau parte din enigmatica istorie a familiei lui. Privind îndelung tabloul vede că nu stă prins în perete, că după tablou peretele nu se mai continuă. Atunci îşi dă  seama că în spatele acestui tablou se afla de fapt o uşă (o uşă interzisă la care până  atunci nu avusese acces). Ridică tabloul ,îl dă la o parte iar apoi privește spre acea ușă. Ce era însă acolo întrecea orice imaginație fantezistă. Marcel rămase câteva  momente încremenit. Nu îi venea să creadă...uşa era de fapt alt tablou,era o uşă pictată, iar pe acea uşă era reprezentat chiar el, era Marcel închipuit ca ridicând un tablou imens cu portretul legendarului Scorilo, un tablou care deschidea intrarea spre ușa pictată a unui coridor subteran secret. Atunci Marcel şi-a dat seama. Cineva plănuise totul, toate mişcările lui faceau parte parcă din planul unei fiinţe superioare...Cu siguranță era ceva supraomenesc...Poate că Scorilo nu era doar un viteaz al vremurilor, poate era un zeu. poate era o entitate stranie venită dintr-un alt univers...Un fior rece ca un tremur înghețat străbătuse odată cu acest gând viscerele lui Marcel. Se simțea prea mic în fața unor mistere atât de covârșitoare...

 din seria MARCEL ȘI MĂGARII 

 Episodul 11 APARE peste câteva zile 

Cititorul Semizeu (ep. 2)

   O pădure de castani uriaşi, castane gigantice care cad de la mare înălţime. Tu singur în mijlocul acestui decor neaşteptat încercând să gaseşti maneta , butoanele, robinetul care reglează intensitatea vântului. Nu e tocmai cel mai plăcut scenariu dar e un început promiţător. Găseşti până la urmă robinetul, era ascuns chiar sub picioarele tale, sub un strat gros de castane si frunze uscate. Ai reglat intensitatea vântului, acum observi pe panoul de comandă multe alte butoane si clape, robinete si pedale a căror funcţie încă nici nu o banueşti, dar, în tine se stârneşte de o data o nestăpânită curiozitate de a vedea fiecare ce alte şi alte comenzi mai execută. Te simţi în faţa acelui panou de comandă ca un zeu proaspăt investit care nu-şi cunoaşte încă superputerile. Decizi sub impulsul unei dorinţe greu de înfrânat să le afli rostul acelor funcţii. Vezi lângă robinet o manetă care dupa simbolurile inscripţionate gandeşti ca ar regla temperatura vântului. Setezi cu două unitați mai sus  dar, de data asta, nu se mai întampla nimic. Vântul rămâne la fel de rece. Dupa un scurt interval de timp însă auzi un scârţâit teribil şi observi în apropiere deschizându-se trapa unui buncăr secret subteran...

 Episodul 3: APARE peste câteva zile 

Marcel, între mântuire și subzistență (ep. 9)

 

Totul era pierdut, toată munca, toate investițiile, toate planurile lor de îmbogățire erau acum praf și pulbere, erau scrum aruncat pe apa sâmbetei. Și cât a crezut Marcel în afacerea  asta, cât a sperat să-l scoată din sărăcie și din mizerie.. Pentru el nu era doar un plan, doar o investiție, pentru el erau ca niște aripi care urmau al înălța din iadul sărăciei și al muncilor de subzistență ale gâștenilor. Dar mîntuirea, grațierea nu îl așteptau de partea cealaltă a prăpastiei care desparte iadul gâștenilor de adevărata existență, de traiul decent, de normalitatea în care noi toți trăim dar care pentru Marcel însemna raiul, traiul ceresc, viața în paradis. Viața lui Marcel devenise de mult realitatea acelui sarcastic banc austriac:cineva spunea „azi i-am făcut o mare bucurie câinelui meu  -Ce bucurie?  Păi l-am bătut bine, ce să mai, l-am bătut vreo zece minute în continuu și apoi m-am oprit   -Păi și ce bucurie e asta?   -Păi să-l fi văzut ce bucuros era când m-am oprit.” Eii.. cam la fel se juca și soarta cu Marcel. O să-mi reproșați că prea exagerez, să vă argumentez atunci de ce am dreptate. Să urmărim atent deci cât a investit Marcel în aceste planuri de reabilitare a condiției lui sociale:

  Pentru a scăpa de această grea moștenire, adevărată moștenire negativă (negativa ca o creștere economică a României) Marcel transformase grajdiul în care străbunicul său crescuse prima pereche de măgari din sat (un fel de Adam și Eva ai măgarilor din Gâșteni) în linie de fabricare a drogului supranumit de turiști ~iarba de Gâșteni~.

   Lucrau in acea uzina a viselor, necontenit, Marcel împreuna cu toți frații și surorile lui dar și Viorel și mulți alți băieți din sat.  Erau atât de conștiincioși și exigenți în ceea ce privește calitatea si conținutul amestecului de plante halucinogene că de multe ori lucrau și duminica.  Până și baieții care păzeau turma de măgari de pe deal își abandonasera slujba pentru a lucra in atelierul viselor alături de Marcel.

   Pe vremea lui Marcel managementul drogurilor în satul Gașteni aproape că atinsese perfecțiunea. Băieții lucrau câmpul cu cele mai optime unelte și utilaje iar fetele împachetau de zor aurul verde al satului în foiță fină de staniol...

 DIN SERIA MARCEL ȘI MĂGARII 

 Nu pierdeți PENULTIMUL EPISOD  Apare peste câteva zile 

Călcând pe Castane (ep. 1 din seria Cititorul Semizeu)

Încă mai e toamnă... dar asta e cu totul și cu totul altă istorie. Altceva vreau eu să vă explic. Uite ce este cititor istovit, să zicem că e toamnă, deși chiar așa este... Ei bine acum să vă imaginați că sunteți într-o pădure de castani uriași. Sunt multe castane pe jos, multe încă se mai țin pe creangă. Vântul începe să sufle cu forță. Cad castanele, încerci să le eviți dar nu ai cum, sunt prea multe. Ce faci? E simplu. Oprești vântul sau îl dai mai încet. O să-mi spuneți că așa ceva nu este posibil. Dar ați uitat unde ne aflăm. Într-o pădure de castani gigantici. Ei bine vă întreb eu: Cum ați ajuns aici? nimeni nu știe?..Eu v-am adus. De unde știți că pădurea cu castani chiar există? Știți asta pentru că am stabilit-o ca pe o condiție inițială, ca pe un teren pe care să se desfășoare planul imaginativ al acestui fragment de istorie. Ori dacă acestea sunt datele problemei, dacă acesta este planul stabilit, de ce să nu poți opri acest vânt? Cititor contrariat... de ce să nu poți zbura cu aripi de foc deasupra norilor? de ce să nu respiri aur topit? de ce să nu... Acum că am stabilit că urmează să  dai vântul mai încet ca să eviți castanele gigantice care cad de la înălțime hai să continuăm acest drum al nostru. Acest drum în care eu cititorule mă folosesc de tine ca personaj principal și atotputernic, ca protagonist indiscutabil al acestei călătorii inițiatice, adevărată călătorie în necunoscut. O mare rugăminte mai am la tine, personaj împuternicit în această călătorie: Să nu părăsești acum, când este prematur și când încă nu am reușit să cultiv în tine acele calități de care vei avea nevoie atât în călătoria asta cât și în călătoria care este chiar viața ta de fiecare zi. Așteaptă deci și vezi ce o să mai faci chiar tu în continuare și sigur o să-mi mulțumești mai târziu, pentru că... te-am adus la înălțimea de la care chiar viața ta pare o înșiruire minusculă de evenimente irelevante. Pentru că față de adevăratul sens al existenței, pe care începi ușor și anevoios al percepe, viața ta de până acum este doar un amănunt neglijabil, la fel cum neglijabilă este coaja unei semințe sau sâmburele unei cireșe sau osul dintr-o friptură. Pentru că această carcasă, această coajă de sămânță, care este chiar viața ta, urmează să fie umplută cu adevăratul ei conținut, cu adevăratul miez al existenței terestre. Locuim așadar în casa propriului corp așa cum rechinul înoată în apele propriului ocean. Pentru că ce este altceva corpul nostru decât un ocean de sânge, limfă și lichid cefalorahidian? Un ocean învolburat de furtuna neguroasă a hormonilor endocrini, de apele tulburi ale conexiunilor neuronale, de valurile spumegânde ale secrețiilor viscerale dar, în definitiv, tot un ocean și aici vroiam să ajung cu demonstrația.

 EXPEDIȚIA TA CONTINUĂ. episodul 2 APARE peste câteva zile 

Top 5 bancuri geniale (Z. Maximus TOP)

 5.Un cocoș vine in fiecare dimineață in cotețul celor 10 găini. 

 Pe 9 dintre ele le sărută, ultimei îi smulge o pana. 

Și-așa zi de zi  pană când ultima se zburlește la el și-l intreabă:Pe celelalte 9 le  saruti, dar mie imi smulgi mereu o pana! De ce?? 

Cocosul o fixeaza in  priviri si-i raspunde suav: 

 -Pe tine te vreau goala, baby.

 4.Un politist intr-un autobuz composteaza un bilet, apoi tacticos mai composteaza unul. Vazand asta un calator il intreaba: 

- Nu va suparati de ce ati compostat doua bilete?
- Pai daca pierd unul imi ramane celalalt.
- Interesant rationament, dar ce faceti daca le pierdeti pe amandoua?
- Nu conteza am abonament.

 3.Un reporter occidental îl întrebã pe Ceausescu, prin 1989: 

- Am auzit ca in Romania e frig in case. Asa e?
- Da, dar n-a murit nimeni din cauza asta.
- Dar am auzit ca nu e nici mancare?
- Da, dar n-a murit nimeni de foame.
- Si am mai auzit ca trebuie sa te bati ca sa prinzi un loc in autobuz ca sa te-ntorci acasa de la serviciu?
- Da, dar nici din asta n-a murit nimeni.
- Atunci, domnule presedinte, de ce nu incercati cu cianura?

 2.Un tip isi pierde scula intr-un accident. Merge la doctor sa-i faca si lui ceva. Doctorul zice:

 - "Stam cam prost cu donatorii acum asa ca nu am decat o trompa de la un pui de elefant."Zis si facut. Vine omul la control peste o luna. Totul era in regula, mai crescuse nitel, nevasta era multumita. La fel si in luna urmatoare. Vine omul in a treia luna la doctornecajit: 

- "Domnu doctor am o mica problema.

- O crescut acuma de-o tarasc dupa mine.Asta nu ar fi o problema da' cand merg prin piata fura mere de pe tarabe si mi le baga in fund.

 1.La banii mei?! Am om care îmi udă gazonul, am om care spală vasele… am și om care îmi fute nevasta. Nici măcar nu mă cac singur pe mine de râs, am un om care vine și se cacă pe mine de râs.

MAXIM ca de obicei

CE cred eu: Blogul e o tâmpenie, nu e nimic serios aici fraților. Aici sunt doar câteva iluzii inșirate si cosmetizate cu grijă. Nu mai citiți bloguri. Întoarceți-vă la lucrurile importante din viața voastră, la activitatea care-și merită îndeplinirea, la vorbele care trebuiesc rostite, la faptele necesare , la realitatea care contează. Tot  ce vedeți aici nu există și știți bine asta. Știți că nimic de aici nu vă poate ajuta in nici un fel, doar asa ca incă un motiv să vă irosiți timpul. Nici un blog nu o să vă schimbe viața și nici mai deștepți nu o să deveniți. Așa că nici nu știu de ce încă continui să citești rândurile astea. Da cititor plictisit, cu tine vorbeam, tu care de zeci de minute stai cu privirea ințepenită în ecranul laptopului. Tu cel încremenit în rutina propriului proiect. Tu cel care în loc să devii mai bun stagnezi in această baltă a viselor,  în acest spectacol trist al gândurilor mele, în această mlaștină a ideilor deplasate, în acest nisip de clepsidră spartă al blogului meu, acest nor de praf care ieșind prin ecranul laptopului iți inundă ochii in fiecare moment, această mizerie de text care tulbură privirea....

Prea sincer...

Zmeul Buhos de Pădure

Ilustrație de Tudor Bănuș

   În ascunzișul ultim al pădurilor de molid, în intimitatea neprihănită a munților nesfârșiți, își ducea zilele o stranie arătare a naturii. Era chiar Zmeul Buhos de Pădure.  Cercetătorii datează prima apariție a acestei neverosimile creaturi ca fiind acum aproximativ 26 de ani în Carpații Păduroși și o atribuie unor mutații genetice apărute intr-o cireadă de bivoli sălbatici. Mutațiile au survenit ca urmare a catastrofalei explozii nucleare de la Cernobâl și a deșeurilor radioactive care au fost deversate în izvoarele din zonă. Zmeul Buhos de Pădure se hrănește doar cu cadavre aflate intr-o stare avansată de descompunere. Prin rolul său de sanitar al pădurii este un adevărat binefăcător al naturii dar poate deveni și cel mai cumplit dăunător. Pentru că... dacă nu gasește suficiente cadavre cât să-i astâmpere pofta de hoituri  incepe să ucidă toate vietățile care îi apar în cale. Apoi mortăciunile sunt inșirate undeva la soare pentru a  le accelera procesul de descompunere și abia apoi consumate. Specia are o reproducere sexuată exercitată prin intermediul polenului și a sporilor produși de  niște glande situate in spatele cornetelor nazale inferioare. Se înmulțesc cu ajutorul viespiilor si al insectelor coprofage care le intră în nas atrase de mirosul dulceag de hoit, extrag polenul din spatele cornetelor nazale și îl răspândesc din zmeu in zmeu până când acele grăuncioare de polen ajung la o femelă zmeu compatibilă. Dacă polenul ajunge la o femelă incompatibilă atunci produsul de concepție este neviabil iar femela avortează spontan. Zmeul îsi potolește setea numai cu apă limpede de izvor si omoară orice vietate indrăznește să-i tulbure apa. Trăiește circa 60 de ani și se adăpostește în vizuini subterane. Pe timp de iarnă îngheață odată cu primul ger și rămîne așa înghețat pînă se incălzește din nou vremea, moment în care iși repornește toate funcțiile vitale și pornește în căutare de hoituri, mortăciuni și apă limpede de izvor.

Avalanșele Momentului (AM)

Am venit de la un duș, exact acum, știu că nu interesează pe nimeni dar pe mine m-a fascinat, să vă spun ce:  vedeam cum toată apa care curgea de la duș se scurgea de pe mine si intra în canalizare, cum ieșea din circuitul ei și cum era evacuată. Mă gândeam atunci... oare nu în același timp se scurge și viața din mine, întocmai ca nisipul dintr-o clepsidră și întocmai ca apa de la duș în circuitul instalațiilor ei. Poate că da dar pentru apa care se scurge în canalizare nu am nici un regret. Dar timpul pe care îl irosesc de parcă nu ar fi al meu, parcă ar fi al altora și parcă aș avea nesfîrșite resurse de astfel de timp. Da! ce trebuie să facem este să luptăm împotriva acestei amnezii. Parcă nu mai știm ce suntem și ce avem de făcut. Neavînd conștiența scopului ne irosim vremea în avalanșele momentului, în bifurcațiile inutile ale unui prezent fără o direcție intenționată.

   AM= cuvînt care exprimă posesia. Dar despre posesia timpului? Pot eu să cuprind, să direcționez și să ordonez acest timp? sau dimpotrivă, el mă cuprinde și mă posedă, mă consumă și îmi parazitează organismul până la ultima lui picătură de suflare.

Marcel, măgarii și drogurile (ep. 8)

Marcel a fost dus la școala de corecție și pentru că avea doar 13 ani i-au dat drumul acasă cu condiția sa-și reia școala la care renunțase de un an (abandonase școala pentru că nu avea destul timp să mai muncească pe plantația lui de canabis, etnobotanice și ciuperci halucinogene).

   Acum Marcel era obligat să meargă la școală în fiecare zi unde era deja cu doi ani mai mare decât copii din clasă cu el și asta numai din cauza abandonului că altfel Marcel de mic copil era mult mai isteț decât cei de vârsta lui și chiar și decât copiii mai mari de prin sat.

    Acum însă pentru Marcel situația scăpase serios de sub control.  Asta a insemnat un dezastru pentru planurile lui de imbogatire. Banii de pe droguri erau deja confiscați iar de banii castigați la cursă, după ce i-a împărțit cu Viorel, i-a rămas doar pentru mâncare si pentru achizitia a 8 oi si un cârlan de la care plănuia să producă mulți miei si sa-i scoată la vânzare. Ăsta era Marcel, mereu activ, mereu pus pe afaceri, un spirit de antreprenor mioritic, un geniu înăscut al satului românesc.

  Viorel avea o personalitate total opusă de cea a lui Marcel, dar totuși complementară. E adevărat că cei doi prieteni se certau destul de des, dar aceste certuri erau întotdeauna productive, de pe urma acestor mărunte dispute cei doi aveau numai de învățat, cearta lor nu era decât o evoluție a spiritului.

   Viorel nu a participat niciodata la cursele pentru măgari deși avea cel mai sprinten măgar din sat si deși îi placea nespus de mult să călărească. Călărea atât de repede încât măgarul călărit rămânea în urma. Dar pasiunea lui Viorel pt călărit nu se oprea la categoria măgarului. Viorel călărea tot ce prindea, călărea vaci,  cârlani, strutii vecinului, câinele bunicului de la stână. Odată a fost surprins călărind o creangă de plop în pădure. A dus de-a lungul vieții lui pasiunea pentru calărit  pe o culme atât de înaltă încât atunci când a ajuns premierul româniei a început sa călărească cu asiduitate statul român....

 EPISODUL 9 APARE peste câteva zile 

Gravă Falsificare a Istoriei Neamului

   Adevărata Enciclopedie a Zmeilor 

ilustrație de Tudor Bănuș

INTRODUCERE:

    M.C. dorește să falsifice istoria reală a zmeilor din țara noastră, motiv pentru care eu, Zmeus Maximus, singurul urmaș legitim al Zmeului Zmeilor (care era cunoscut și sub pseudonimul de ZMEUS sau ZmeZeus) mă autosesizes asupra acestei grave abateri de la normele Zmeusologiei postmoderniste.

   Vă prezint în continuare adevărata enciclopedie a zmeilor, cea care a fost în mod intenționat și în repetate rînduri sabotată de către Organizația Secretă a Antizmeilor din România (OSAR). După cum bine știți, în urmă cu 5 ani a avut loc deconspirarea și condamnarea crimelor regimului antismeic, regim care a dus la dispariția a mai bine de jumătate din speciile de zmei care populau regiunea central estică a Europei. Zmeii au fost ani de-a rîndul torturați și înfometați în închisorile lagărului antismeic. Puțini au mai supraviețuit  până la eliberarea acestora odată cu Revoluția Albastră a Zmeilor Alergători, supranumită mai târziu și RAZA pentru că a fost o adevărată rază de speranță pentru reîntregirea și recâștigarea independenței neamului Zmeilor. Însă crimele împotriva neamului și chiar împotriva Duhului Zmeic nu au încetat să continue. După revoluția albastră, conducerea vechiului sistem( sistemul ticăloșit cum a fost numit mai târziu) se reorganizează sub forma unei organizații secrete(OSAR) cunoscute atunci drept Legiunea Traseistă sau Federația Română de Braconaj. Am informații de la surse sigure că pe atunci la Academia Zmeilor din România a fost infiltrat un agent sub acoperire  care lucra de fapt pentru această organizație secretă. Era chiar M.C. care a fost șantajat de către această teribilă organizație și obligat să falsifice trecutul și întreaga istorie a poporului zmeu în poate cea mai dăunătoare carte apărută după căderea regimului antismeic. Cartea era de fapt un fals, era mai degrabă o pseudoenciclopedie a zmeilor.

 CAPITOLUL I APARE peste câteva zile